De ce folosesc britanicii două robinete separate

robinet-ukAcum câțiva ani, când am ajuns prima dată în UK, nu mică mi-a fost mirarea să descopăr la chiuveta băii de la hotel, două robinete diferite, unul pentru apă caldă și celălalt pentru cea rece. Am fost total confuz și nici nu am știut cum să le folosesc. Apa rece era… cumplit de rece, iar cea caldă… te opărea. După ce am încercat tot felul de jonglerii cu mâinile între robinete, am sfârșit prin a-mi aduce aminte de armată ori de câte ori mă spălam pe mâini și de cum se opăresc găinile(pt a le da jos penele), atunci când mă bărbieream.

Cu timpul am întâlnit în foarte multe locuri aceeași situație și m-am întrebat de ce oare preferă englezii apa rece separat de apa caldă. Am întrebat în stânga și dreapta și am primit răspunsuri diferite, care sincer nu prea m-au convins. Unii spuneau că e pentru a face economie. Adică ori te speli cu apă rece și… o faci repede, ori te speli cu apă „potrivită” și pentru aceasta pui dopul și pornești ambele robinete, spălându-te apoi cu apa adunată chiuvetă. Brrrrr!

Răspunsul l-am întrezărit când am observat la chiuveta unei bucătării, o baterie veche care totuși amesteca apa, așa cum suntem obișnuiți. Curios era că apa nu se amesteca în baterie cum suntem noi obișnuiți și de fapt… nu se amesteca de loc. Țeava bateriei avea practic două tuburi „concentrice” și astfel apa caldă curgea prin interiorul jetului și cea rece prin exterior… Mi-a fost clar, englezii nu voiau ca „apele” să se amestece deloc, apa rece fiind considerată potabilă.

Căutând pe internet, printre multe explicații, unele tradiționaliste, altele de-a dreptul fanteziste, am găsit și confirmarea bănuielii mele. Se pare că marea majoritate a caselor vechi, dar nu numai, au instalații sanitare de prin anii 50. Apa rece, potabilă, venea de la rețea, separat de cea caldă, considerată nepotabilă, astfel încât era imperios necesar ca cele două surse de apă să fie separate pentru a se evita pericolul contaminării. Mai mult, această problemă a fost reglemetată prin lege, fiind stipulat clar ce și cum.

Odată cu apariția centralelor sau boilerelor care nu fac altceva decât să încălzească apa rece, separarea și-a pierdut orice rost, apa caldă rezultată era și ea potabilă. Cu toate acestea sistemul vechi a rămas în uz în multe locuințe sau locuri publice, dând naștere pe mai departe multor semne de întrebare.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Diverse, Turist, Utile, Video și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s